Hermann von Salza
Din multe puncte de vedere, Transilvania este o mare ratare. A ratat să devină regat, sub Ladislau Kán şi, după câteva sute de ani, sub Gabriel Bethlen; a ratat să-şi asigure autonomia stipulată în proclamaţia de la 1 Decembrie 1918; a ratat exportul unei societăţi mai salubre politic peste Carpaţi; a ratat în repetate rânduri să-şi impună punctul de vedere la Viena, Budapesta sau Bucureşti etc.
O mare ratare se leagă şi de efemeritatea stabilirii aici a Cavalerilor Teutoni, negociată de al IV-lea Mare Maestru al ordinului, Hermann von Salza.
Să recapitulăm: în 1211, ordinul militar-religios primeşte prin donaţie regală Ţara Bârsei, extremitatea sud-estică a Transilvaniei.
Afacerea părea reciproc avantajoasă, regalitatea maghiară sperând că teutonii vor reuşi să blocheze ameninţarea cumanilor păgâni, aflaţi la est de Carpaţi, în timp ce teutonii îşi căutau o patrie nouă, în contextul în care pierderea posesiunilor din Ţara Sfântă era foarte previzibilă, dat fiind jihadul musulman victorios.
În scurt timp de la sosirea în Ţara Bârsei, cavalerii teutoni şi-au croit un principat presărat cu fortificaţii puternice, folosind la ridicarea acestora forţă de muncă locală, probabil români, iar mai apoi şi germanici, pe care i-au colonizat aici.
În curând, domeniul teutonilor s-a extins şi la sud şi est de Ţara Bârsei, în exteriorul arcului carpatic, expansiunea fiind realizată în detrimentul cumanilor. Ei au dezvoltat Braşovul ca nod comercial şi l-au determinat pe Papa Honorius al III-lea să desprindă Ţara Bârsei de Episcopia Transilvaniei, pentru a o plasa direct sub tutela Romei.
Andrei al II-lea, reprezentare din Cronica Pictată de la Viena
Tendinţele evidente spre independenţă ale ordinului teuton nu puteau scăpa nici măcar unui rege slab cum a fost Andrei al II-lea. În 1225, armata regală, condusă chiar de Andrei, îi alungă pe cavaleri din Ţara Bârsei şi teritoriile pe care le ocupaseră la sud şi est de Carpaţi.
Alungaţi din Ardeal, cavalerii sunt chemaţi de Conrad de Mazovia în ajutor contra pruşilor păgâni din nordul Poloniei de astăzi. Pe teritoriul Prusiei, ordinul teutonic înfiinţează propriul stat monastic. În 1525, statul este secularizat şi împărţit în două.
Partea de est, cu numele de Ducatul Prusiei, devine posesiune a familiei Hohenzolern, prinţi electori de Brandenburg, datorită faptului că ultimul Mare Maestru al ordinului şi, totodată, primul duce al Prusiei, Albert, cel care a secularizat statul monastic, provenea din această familie.
Uniunea personală dintre cele două posesiuni va funcţiona sub numele de Brandenburg-Prusia până în 1701 când devine Regatul Prusiei, cu capitala la Berlin, stat care va da naştere celebrei culturi birocratice şi militare prusace, iar în secolul al XIX-lea va cataliza unificarea Germaniei şi transformarea acesteia într-o putere mondială.
Toate acestea, pe fondul moştenirii cavalerilor teutoni, alungaţi din Ţara Bârsei.
Scurta experienţă transilvăneană a teutonilor nu este de neglijat. Istoricul Alain Demurger avea chiar să remarce că „Burzenland (Ţara Bârsei) a constituit pentru Ordinul Teuton un fel de banc de probă înaintea instalării sale în Prusia.”
Oare s-a întrebat vreun german vreodată ce s-ar fi întâmplat dacă teutonii ar fi rămas în Transilvania?
Lasă un răspuns